Introducere. Noţiunea de securitate care poate fi definită ca o absenţă a războiului, combinată cu convingere că niciun război care ar putea avea loc nu s-ar termina cu înfrîngere. Fenomenul securităţii capătă un caracter coprehensiv, care include minimum cinci dimensiuni – securitatea militară; securitatea politică; securitatea economică; securitatea socială; securitatea ecologică/de mediu. Nu există o erarhie după inportanţă, fiecare din aspecte îşi are locul şi rolul său în sistemul naţional de securitate. Statele devin interdependente, în aspectele de securitate, frontiera nu mai este „scutul” care protejează pe un stat de altul. Stabilitatea şi securitatea în statul vecin presupune un grad mai înalt de siguranţă şi în ţara ta, astfel ajutînd vecnii ajuţi propriul sistem de securitate.
Statele în secolul XXI se pomenesc în incapacitate parţială de securitate, vechile instrumente şi mecanisme de asigurare a securităţii interne precum, şi celei regionale devin ineficiente. Liberalizarea şi intensificarea colaborării/rapoartelor inter-statale în toate sferele social-politice duc involuntar la interdependenţa sistemelor de securitate a statelor. Fiecare stat devine element al unui mecanism(sistem politico-militar) regional complex care are la bază un act normativ cadru care instituţionalizează cooperarea inter-guvernamentală în domeniul de securitate. Statele prin acte de voinţă cedează o parte din prerogativele clasice statale cu scopul asigurării securităţi naţionale şi regionale.
NATO este una din primele organizaţii politico-militare cu caracter permanent care avea la bază conceptul securităţi colective. Statele membre s-au angajat să participe reieşind din capacităţile tehnico-financiare la operaţiunile de asigurare a securităţi colective. Dispariţia/implozia URSS a dat posibilitate extinderii organizaţiei pe baza foştilor duşmani politico-ideologici spre est. UE fiind o structură cu prerogative clasice economico-sociale, capătă doar în ultimul timp preocupaţii de securitate în sensul larg al acestei noţiuni(PESC, JAI). Procesele de extindere spre est a ambilor structuri se stopează la frontierele vestice a Republicii Moldova, plasînd ţara noastră în situaţia de alegere în strategia sa de securitate, între politica integraţionistă în una din ele şi/sau în ambele organizaţii, păstrarea statutului de neutralitate permanentă(cu posibilitatea aderării la UE) sau reorientarea priorităţilor politici externe (structurile politico-militare din cadrul CSI).
Metode şi material aplicat. Extinderea NATO (Organizaţia Tratatului Atlanticului de Nord) din perioada post-război rece a dus la schimbarea arhitecturii securităţii europene, implicînd şi Republica Moldova(RM) într-un nou sistem de securitate. Valurile de extindere din 1999 şi 2004 au poziţionat ţara noastră în vecinătatea imediată a organizaţiei euroatlantice, ceea ce nu a putut să treacă fără efect pentru complexul de securitate naţională. Există o mare diferenţă între ţara noastră şi alte state sud-est europene, acestea din urmă neavînd o alternativă viabilă şi nici una teoretică de includere într-un sistem de securitate în afară de cel euro-atlantic. RM fiind un stat mai degrabă est-european decît sud-estic, are posibilitatea de a alege în ce structură politico-militară să activeze[5, p. 231]. În acelaşi timp, în baza statutului de neutralitate putem să ne rezervăm dreptul de a nu participa la astfel de structuri. Astfel, apar trei variante viabile pentru republica noastră. Prima alternativă este neutralitatea permanentă, cea pe care se pune astăzi accentul şi este legiferat prin actele normative cadru. Aceasta ar trebui să ducă treptat la retragerea trupelor străine de pe teritoriul statului moldav, ca urmare a conştientizării că statul nu va face parte din alte structuri militare antagoniste, iar mai apoi acest proces va duce la soluţionarea paşnică a conflictului transnistrean. Trebuie să fim conştienţi că indiferent de mărime şi capacităţi tehnico-militare fiecare stat are obligaţia de a fi nu doar consumator de securitate dar şi exportator al acesteia, ceea ce implică participare directă şi indirectă la politicile, programele şi operaţiunile menite să asigure şi să consolideze securitatea într-un spaţiu geografic. Nu putem cere să fim protejaţi de orice ameninţare, nici să cerem ca securitatea teritoriului nostru să fie garantată de către partenerii noştri. Cel puţin trebuie să manifestăm puţină solidaritate. Această teorie este valabilă şi pentru Republica Moldova, pentru că nimeni nu poate cere să fie protejat fără să contribuie la această protecţie[6, p. 151], ca de exemplu: cheltuielile pentru securitate, banii investiţi în procurarea unei „poliţe de asigurare”, aceasta necesitînd investiţii financiare, instituţionale şi umane permanente în folosul comun. Investiţiile pot fi folosite doar în cazul unui atac sau situaţie de insecuritate, în caz contrar cheltuielile nu se vor îndreptăţi. In acelaşi timp, lipsa „poliţei de asigurare” în situaţii de criză se răsfrînge în modul cel mai catastrofal asupra statului.
O altă opţiune de securitate este aderarea la structurile euro-atlantice, fapt ce va implica standardizarea sistemului de securitate şi apărare la normele NATO. Aceasta va necesita cheltuieli majore pentru stat într-o perioadă scurtă de timp. Unii politicieni de la Chişinău se pronunţă pentru această opţiune, argumentînd că aderarea va contribui direct la consolidarea securităţii naţionale, intensificarea dialogului moldo-comunitar, întărirea prestigiului şi atractivităţii statului. Aceeaşi aderare însă va atrage şi obligaţia de a găzdui forţele armate euro-atlantice pe teritoriul statului, participarea Armatei Naţionale la operaţiuni militare sub egida NATO, care nu întotdeauna vor coincide cu interesul naţional al RM. O ultimă alternativă este integrarea în organismele militare a CSI şi consolidarea parteneriatului în aceste domenii cu Federaţia Rusă. O parte din clasa politică moldovenească vede această variantă ca pe o unică şansă de soluţionare a conflictului transnistrean, benefică pentru RM. In acest caz intervine şi factorul istoric al relaţiilor strategice dintre state în ultimele decenii. Problema includerii Moldovei într-un sistem de securitate depinde de percepţiile clasei politice aflate la conducere[8, p. 42], iar aceasta la rîndul său este dependentă de opinia publică, care are posibilitatea de a aduce un partid sau un lider la conducerea ţării.
Rezultate obţinute şi discuţii. Interesele geostrategice ghidează acţiunile externe a statelor mari şi a sistemelor de state, realizarea acestora este garantul menţinerii şi fortificării statutului de mare putere şi a prestigiului internaţional. Statelor mici le este rezervat rolul de pion în jocul geopolitic a marilor puteri. Acestea pot accepta oferta şi oportunităţile oferite de marele puteri sau pot gestiona raţional situaţia: sunt folosiţi în jocuri politice regionale şi internaţionale. Majoritatea statelor mici nu dispun de resursele naturale şi de capacităţile politico–administrative care să le permită să se auto-gestioneze. Ele fiind predispuse politic dar şi din perspectiva psihologiei sociale la un protectorat extern, care le-ar garanta minimum de securitate. Implozia URSS şi dispariţia prezenţei militare, politice şi economice din Europa de Est a dat posibilitate statelor membre NATO, şi în primul rînd SUA, să incorporeze aceste state în zona sa de influenţă.
Rusia şi NATO la moment sunt două puteri care se confruntă, fiind într-o permanentă rivalitate în partajarea zonelor de prezenţă şi influenţă în spaţiul est european. Reconstrucţia hărţii politice europene a atras după sine metamorfoze în relaţiile dintre aceste două entităţi[7]. În ciuda multiplelor interese şi obiective comune, cum ar fi prevenirea şi combaterea terorismului internaţional, stoparea pirateriei maritime, gestionarea crizelor regionale, înlăturarea catastrofelor naturale ş.a. Există o multitudine de subiecte care constituie baza confruntării. Problema cheie pe dimensiunea geopolitică este extinderea NATO spre est, calificată de statul rus ca o sufocare, provocare şi testare a statului[9]. Sufocarea caracterizîndu-se prin înconjurarea Rusiei cu baze militare terestre şi marine, provocarea prin acţiunile similare care le va intreprinde statul rus în raport cu vecinii membri NATO şi testarea capacităţilor financiare şi logistice de a corespunde la noile riscuri de securitate. Extinderea organizaţiei este apreciată ca o ameninţare directă la adresa securităţii naţionale, statele incluse prin ultimele valuri de extindere fiind vecini direcţi ai Rusiei sau aflîndu-se în proximitatea geografică a acestuia. Amplasarea bazelor militare şi a celor de monitorizare militară nu poate să nu inducă la gîndul cu privire la limitarea Rusiei de eşire la spaţiul geopolitic european. Argumentul major care ne explică apariţia unui conflict deschis între părţile vizate este interesul economic major pe care îl au statele membre NATO în Rusia şi vice versa. Astfel, conflictul rămîne a fi la nivelul discursurilor publice şi declaraţiilor politice, ne soldîndu-se cu întreruperea sau diminuarea relaţiilor dintre state, deoarece aceasta ar duce la micşorarea schimburilor comerciale dintre parteneri, fapt ce nu interesează nici una din părţi.
Republica Moldova(RM) fiind unul din statele, care ipotetic ar putea fi parte a tratatului nord-atlantic, în ciuda faptului că momentan are un statut de neutralitate permanentă şi majoritatea populaţei susţine menţinerea acestui statut. Rusia adoptă o politică de ripostă, intensificînd activitatea partidelor politice şi mişcărilor social–politice care promovează poziţii anti-NATO şi crearea percepţilor agresive în raport cu organizaţia. Conflictul şi regiunea trasnistreană au un rol primordial în confruntarea dintre Rusia şi NATO pe dimensiunea sud–est Europeană. Controlînd această regiune forţele respective manipulează conducerea RM, iar aceasta este o cale de a influinţa Ucraina, care la rîndul său deschide posibilitatea dominării Europei de Est de către Rusia. La rîndul ei NATO prin stabilirea relaţiilor speciale cu RM şi Ucraina capătă posibilitatea de a controla frontiera de est a Rusiei şi de a o transforma dintr-o putere euro–asiatică în una asiatică. Este folostit instrumentul mass–media, prin intermediul companiilor ruse dar şi a celor locale, se finansează direct şi indirect proiectele şi programele care au ca finalitate formarea percepţilor negative faţă de alianţă. Războiul informaţional fiind o realitate a secolului XXI–a, părţile implicate investind major pentru manipularea opiniei publice. Ca urmare, în cadru RM, are loc aprofundarea liniilor de demarcare a opiniei publice cu consolidarea fobiilor, pe de o parte în raport cu Rusia, şi în acelaşi timp în cadrul altor grupe sociale în raport cu NATO. Clasa politică moldavă exploatează aceste fobii făcîndu-şi capital politic, iar ca rezultat, statul devine mai puţin consolidat şi omogen social–politic.
Analizînd relaţiile Rusia – NATO trebuie să radiografiem rapoartele dintre Federaţia Rusă şi SUA, care sunt caracterizate printr-o tendinţă sinoidală. Iniţiativa americană de restartare a relaţiilor dintre părţi a avut un efect declarativ[12]. SUA continuie să îşi extindă prezenţa în spaţiul post–sovietic, intrînd în conflict direct cu Rusia, care a declarat atît în actele sale politico–juridice, cît şi prin intermediul liderilor politici că „străinătatea apropiată” reprezintă o prioritate pe termen lung[11]. RM este parte la o serie de politici şi programe americane, ca răspuns Rusia intensifică prezenţa economică şi culturală. Statul se află la confluenţa zonelor de conflict geopolitic, la moment selectarea unei direcţii este imposibilă, ca urmare fiind scindarea elitei politice şi a societăţii peransamblu.
În cadrul NATO nu poate fi atestată o omogenitate politică, un grup de state europene cu tendinţă eurocentristă doreşte a avea o poziţie egală cu SUA în cadrul NATO, care decenii la rînd a controlat în totalmente această organizaţie[3]. Este de menţionat factorul personal în promovarea politicii externe a statelor europene, există lideri care văd asigurarea securităţii europene prin constituirea unui sistem autonom capabil să concureze atît cu SUA, cît şi cu Rusia. În acelaşi timp există lideri de viziuni euro–atlantici, care consideră că statele europene trebuie să se concentreze pe problemele economice lăsînd subiectele de securitate în preocuparea partenerului strategic – SUA. Politica externă moldovenească trebuie să ţină cont de aceste tendinţe, stabilind relaţii prioritare cu statele conduse de liderii eurocentrici. Aceasta va permite urgentarea includerii noastre în sistemul de securitate europeană. Astfel, relaţile cu Rusia pentru liderii eurocentrici sunt un mecanism de balansare dintre statele europene şi SUA. Rusia la rîndul său foloseşte relaţiile cu China pentu a contrapune impactul şi implicaţiile americane şi europene în restul lumii. Pe moment interesele geopolitice a celor doi giganţi euroasiatici coincid şi anume consolidarea unui sistem multipolar cu diminuarea treptată a supremaţiei americane în sistemul mondial.
RM atît la nivelul elitelor politice, cît şi a societăţii în ansamblu, trebuie să-şi conştientizeze rolul pe care îl are în sistemul de securitate mondială. Geostrategia se studiază implicînd marele puteri, RM îi este rezervat rolul de instrument de confruntare, pierderea sau posedarea acestuia nu va schimba rezultatul final al confruntării. În politica externă e necesar de a identifica mecanismul politico–diplomatic eficient şi raţional de gestionare a interesului marilor puteri învestit în ţara noastră.
Statele în secolul XXI se pomenesc în incapacitate parţială de securitate, vechile instrumente şi mecanisme de asigurare a securităţii interne precum şi cele regionale devin ineficiente. Liberalizarea şi intensificarea colaborării /rapoartelor interstatale în toate sferele social-politice duc involuntar la interdependenţa sistemelor de securitate a statelor. Fiecare stat devine element al unui mecanism (sistem politico-militar) regional complex care are la bază un act normativ cadru şi instituţionalizează cooperarea interguvernamentală în domeniul de securitate. Statele prin acte de voinţă cedează o parte din prerogativele clasice statale cu scopul asigurării securităţi naţionale şi regionale.
NATO este una din primele organizaţii politico-militare cu caracter permanent care avea la bază conceptul securităţii colective. Statele membre s-au angajat să participe, reieşind din capacităţile tehnico-financiare, la operaţiunile de asigurare a securităţii colective. Dispariţia /implozia URSS a dat posibilitate extinderii organizaţiei pe baza foştilor duşmani politico-ideologici spre est. Procesele de extindere spre est a alianţei se stopează la frontierele vestice a Republicii Moldova, plasînd ţara noastră în situaţia de alegere în strategia sa de securitate, între politica integraţionistă (în una din ele şi /sau în ambele organizaţii), păstrarea statutului de neutralitate permanentă (cu posibilitatea aderării la UE) sau reorientarea priorităţilor politicii externe (structurile politico-militare din cadrul CSI).
Summit-urile NATO reprezintă mecanismul principal de adoptare al deciziilor strategice a alianţei nord-atlantice. Acestea se desfăşoară de obicei o dată la doi ani. La lucrările întrunirii participă şefii de stat şi de guvern a statelor membre şi a celor mai importante ţări partenere, ceea ce permite ca deciziile aprobate să fie implementate în politica internă a statului. Summit-ul de la Chicago a avut ca subiecte centrale de discuţie prezenţa NATO în Afganistan post 2014, capacităţile de apărare a statelor membre şi a organizaţiilor în condiţiile austerităţii economice şi conceperea şi implementarea apărării inteligente[2]. Putem constata că subiectele puse în discuţie au un caracter global, ceea ce denotă tendinţa alianţei de a-şi asuma obligaţii înafara teritoriilor statelor membre şi partenere. Tendinţele mondiale denotă o micşorare a capacităţilor economiilor naţionale cu micşorarea continuă a cheltuielelor pentru sectorul de securitate. Astăzi tot mai puţine state din cadrul NATO menţin plafonul de 2 % pentru domeniul de apărare, prioritate avînd subiectele sociale. Ca urmare, se micşorează intensitatea activităţilor în domeniul de apărare, dar nu putem constata şi o micşorare numerică sau calitativă a ameninţărilor de securitate. Soluţia viabilă în aceste condiţii este raţionalizarea cheltuielilor de securitate prin diversificarea şi aprofundarea parteneriatului în cadrul alianţei, precum şi stabilirea relaţiilor strategice dintre alianţă şi statele partenere. Alianţa, care este în esenţă un grup de state care gîndesc la fel, trebuie să îşi unifice forţele în faţa pericolelor comune. Ameninţările globale pot fi stopate doar prin intermediul unui parteneriat global.
Securitatea Republicii Moldova este caracterizată printr-o dependenţă majoră regională, prevenirea şi stoparea ameninţărilor de securitate poate fi realizată prin intermediul activităţilor de complementare a unor operaţiuni complexe întreprinse la nivel regional. Deciziile Suumit-ului de la Chicago denotă focusarea alianţei pe probleme non-europene. Sistemul de securitate global interdependent transformă problemele de securitate a teritoriilor non-europene în subiecte pe agenda statelor naţionale şi a alianţei. Ameninţările parvenite din această regiune sunt reale şi pentru Republica Moldova, fiind vorba despre traficul de substanţe de stupefiante, folosirea ţării noastre ca loc de tranzit pentru terorişti, spălarea şi depozitarea banilor. Prin urmare ar trebui în cadrul unui parteneriat lărgit să fim parte la operaţiunile de impunere şi menţinere a păcii în această regiune. Orice stat trece printr-o perioadă de maturizare care include trecerea de la categoria consumator de securitate la generator al acesteia. Evident că capacităţile şi experienţa statului nostru ne va permite includerea doar în programe internaţionale realizate prin intermediul forţelor multinaţionale[1].
Criza economică s-a răsfrîns şi asupra Republicii Moldova micşorînd bugetul domeniului de securitate. Algoritmuli oameni mai puţini-mobilitate mai mare, este perfect implementabil în ţara noastră. Trebuie de menţionat că standardele NATO presupun oameni profesionişti care doresc şi pot să îşi apere patria, armata urmînd a fi supusă unei reforme comprehensive care va avea ca rezultat micşorarea numerică a efectivului şi creşterea calitativă a forţelor armate. Capacitatea de apărare a statului este alcătuită din trei componente: efectiv instruit şi devotat; asigurarea tehnico-materială a forţelor armate şi capacitatea managerială a conducerii de a transforma aceste forţe în instrumente de intervenţie mobile şi flexibile[10].
Apărarea inteligentă racordată la realităţile ţării noastre presupune raţionalizarea cheltuielilor prevăzute din bugetul naţional la ameninţările existente şi tendinţele vizibile, implicarea mai activă a noilor tehnologii pentru a mări viteza şi siguranţa, şi în acelaşi timp a diminua numărul de jertfe umane. Acest concept prevede extinderea dimensiunii de apărare prin includerea securităţii informaţionale. Informaţia capătă o importanţă majoră în contextul transferurilor de date dintre state procesate folosind reţelele de internet, deoarece statele au nevoie de siguranţă şi garanţii în folosirea acestui instrument. Asigurarea securităţii şi controlului informaţional poate fi realizat doar prin intermediul colaborării instituţiilor specializate a statelor naţionale la nivel regional şi global. În lupta cu un flagel trebuie folosite metodele caracteristice duşmanului sau altele superioare acestuia. Instrumentul cheie este activitatea grupurilor mixte şi schimbul de informaţii operative în scopul depistării, stopării şi combaterii crimelor informaţionale.
Concluzii Schimbarea arhitecturii de securitate europeană după implozia URSS implică Republica Moldova în noi procese de securitate regională. Existenţa alternativelor presupune alegerea unui sistem de securitate. Avînd la bază statutul de neutralitate putem să ne rezervăm dreptul de a nu participa la astfel de structuri. Astfel, apar trei variante viabile pentru republica noastră. Prima alternativă este neutralitatea permanentă, cea pe care se pune astăzi accentul şi este legiferat prin actele normative cadru. O altă opţiune de securitate este aderarea la structurile euro-atlantice, care vor implica standardizarea sistemului de securitate şi apărare la normele NATO. O ultimă alternativă este integrarea în organismele militare a CSI şi consolidarea parteneriatului în aceste domenii cu Federaţia Rusă. Nu putem cere să fim protejaţi de orice ameninţare internă sau externă, nici să cerem ca securitatea şi integritatea teritoriului nostru să fie garantată de către partenerii noştri. Fără să manifestăm solidaritate de participare, această teorie este valabilă şi pentru Republica Moldova, parteneriatul presupune implicare, iar aceasta necesită cheltuieli.
Referinţele bibliografice:
- Concepţia securităţii naţionale a Republicii Moldova, adoptată de Parlamentul Republicii Moldova la 22 mai 2008, nr. 112-XVI.// Monitorul Oficial 97-98/357, 03.06.2008
- Déclaration du Sommet de Chicago publiée par les chefs d’État et de gouvernement participant à la réunion du Conseil de l’Atlantique Nord tenue à Chicago le 20 mai 2012/ /http://www.nato.int/cps/fr/natolive/official_texts_87593.htm?mode=pressrelease(vizitat la 29 ianuarie 2013)
- Lefebvre M., Russie: quelles options politiques et strategiques ?// Fondation Robert Schuman, 2009
- Les ministres des pays du Conseil OTAN-Russie discutent d’un resserrement de la coopération//http://www.nato.int/cps/fr/SID-EB36CFBE-FABF1E94/natolive/news _86221. htm(vizitat la 12 ianuarie 2013)
- Lumea în 2020. O schiţă a viitorului global prezentat de Consiliul Naţional de Informaţii al SUA. Chişinău: Cartier, 2008. 248 p.
- Lupan V., Relaţiile Republicii Moldova cu Alianţa Nord-Atlantică (NATO)// Evoluţia politicii externe a Republicii Moldova (1998-2008). Chşinău: Cartdidact, 2009. 192 p.
- ONEȚIU A., Geopolitical and Geostrategic dimensions within the Black Sea Basin// International Journal of Academic Research in Accounting, Finance and Management Sciences. Volume 2, Special Issue 1 (2012), pp. 238-242
- Pleşca V., Impactul reformei armatei asupra asigurări securităţii naţionale. Cazul Republici Moldova. Chişinău, 2008. 136 p.
- Rogov S.,L’OTAN et la Russie : vu de Moscou// politique etrangere 4:2009
- STRATEGIA SECURITĂŢII NAŢIONALE A REPUBLICII MOLDOVA// http://www.army.md/inf/SSN%20Proiect%20transmis%20Guvern%2025Martie10.pdf(vizitat la 10 ianuarie 2013
- ГЕОСТРАТЕГИЯ РОССИИ: ПРИОРИТЕТ НАЦИОНАЛЬНЫХ ИНТЕРЕСОВ// http://yourlib.net/content/view/11676/133/(vizitat la 12 ianuarie 2013Крус А., Новый геостратегический подход положит конец власти Запада//http://inosmi.ru/world/20111116/177779866.html(vizitat la 16 ianuarie 2013)
Nicolai AFANAS
Magistru în ştiinţe politice, lector superior
Institutul de Relaţii Internaţionale din Moldova(IRIM)
Un blog cu atitudine 